FOTO Panică la Oradea: O mașină de Poliție a luat foc în mers. Ce au aflat anchetatorii

de: Cătălina Burghelea
31 10. 2022

O autospecială de Poliție a fost avariată, luni, 31 octombrie, după ce a luat foc în timpul mersului pe șoseaua de centură a orașului Oradea, în zona cimitirului municipal. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța, incidentul s-a produs în jurul orei 16. Mașina tocmai fusese scoasă din service, au precizat oamenii legii.

Mașină de Poliție, cuprinsă de flăcări la Oradea

„Luni, 31 octombrie a.c., în jurul orei 16.00, pe șoseaua de centură a municipiului Oradea, în zona cimitirului Rulikowski, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un eveniment, în care a fost implicat un singur vehicul, respectiv o autospecială de poliție, care a luat foc în timpul mersului”, a declarat comisar-șef Alina Fărcuța.

Autoritățile locale au transmis că nu s-au înregistrat victime. Autospeciala de Poliție tocmai fusese scoasă din service. Din primele informații, flăcările au pornit de la motor și au fost stinse de polițiști, ajutați de martori.

„Din primele investigații, autospeciala de poliție aparține Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea și, în cursul acestei zile, fusese scoasă din service. Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului”, a explicat reprezentanta poliției.

Situație similară în Pasajul Unirii din Capitală

Recent, un incident similar s-a petrecut în Pasajul Unirii din Capitală. În dimineața zilei de 18 octombrie, o mașină a luat foc, fără a se înregistra victime. Echipajele de intervenție s-au deplasat urgent la fața locului, blocând circulația în zonă. Potrivit DSU, în jurul orei 9:30, polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 14 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un autoturism care circula printr-un Pasaj din Sectorul 4, din direcția Bd. I.C. Brătianu, către Bd. Mărășești, a fost cuprinsă de flăcări. Au acționat pompieri și polițiști.

Poliția Capitalei a demarat cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă.